Cu turbanul pe cap şi cu crucea la gât

Prin galeria de artă românească de la Muzeul de Artă din Bucureşti, zona sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea şi în rând cu mai multe chipuri de vornici şi vornicese, logofeţi şi logofetese, un portret de tânăr mi-a atras atenţia. Îmbrăcat în hainele epocii, adică un caftan bogat ornamentat şi un turban pe cap, tânărul purta la gât o frumoasă – şi cam manelistă, după standardele de azi - cruce aurită. Îi zic prietenului meu Ani – gazdă şi ghid mie şi fetiţei mele într-un city-break prin capitală: ”Uite esenţa românului, de atunci şi până azi: cu turbanul pe cap şi cu crucea la gât!”.

Toate se explică în lumina portretului acesta. Discursul bivalent al guvernanţilor – pro-european pe la reuniunile UE şi degrabă călcător pe Constituţie în ţară. Făţărnicia înaltei popimi ortodoxe – care îndeamnă la mărinimie şi cumpătare în timp ce-şi umflă buzunarele şi ţine cu greu socoteala parcului propriu de maşini. Directorul care se vaită peste tot că afacerile societăţii comerciale – bineînţeles, una cu capital de stat - merg tot mai prost, în timp ce salariul şi costurile sejururilor sale de vacanţă în locuri exotice cresc de la an la an. Şi, la fel ca la MNaR, galeria poate continua...

Cu turbanul pe cap şi cu crucea la gât. Cu mierea pe limbă şi cu otrava în gând. Cu zâmbetul pe buze şi cu acreala în suflet. Aşa am răzbit, multe secole înainte şi alte vreo două după ce pictorul a prins pe pânză, în ulei, portretul acelui tânăr. Dar cu ce preţ...