vineri, 10 mai 2013

Dumnezeu nu dă cu parul... dă cu viermi (amestecate)

De Izvorul Tămăduirii, Observatorul de pe Antena 1 dă ştirea că în apa izvorului 12 din Băile Olăneşti (concesionat, alături de celelalte, unei firme/familii care şi-a întins, economic şi politic, tentaculele în Râmnicu Vâlcea şi în judeţ) s-au descoperit viermi. Trebuie spus că izvoarele ăstea - pe care Dumnezeu le-a dat pe gratis oamenilor să se vindece de tot felul de boli - acum costă, adică te duci cu o cartelă cu cip, o treci prin faţa automatului şi maşinăria se scapă o juma' de litru, după care îşi pune singură astupuş. Probabil că vieţuitoarele - tare zglobii, în imaginile de la televizor - au fost încurajate să prolifereze de sistemul ăsta, care opreşte în rezervor apa ce, altminteri, ar curge liberă, nestingherită şi complet neatractivă pentru viermi. Bătutul de la Dumnezeu capătă astfel o nouă, dar nu mai puţin eficientă, semnificaţie.

* * *

Pe un program TV, de Paşte, prezentarea (traducerea) filmului ”The Stepford Wives” (cel din '75, nu remake-ul din 2004): ”Soţia perfectă”, film SF. Corect!

* * *

La Primăria din Râmnicu Vâlcea, al doilea primar este arestat în ultimii 3 ani (sau, socotind şi un arest preventiv de câteva luni prin 2006, a treia arestare în ultimii 7 ani). Prezenţa prea apropiată a DNA poate da senzaţii intense de déjà vu.

* * *

N-am mai văzut de mult o reclamă TV atât de stupidă precum aia cu ”sută la sută malţ” de la berea Skol, o demnă urmaşă a spotului cu ”proteine din perle”. Încă nu m-am lămurit câte procente mai rămân hameiului şi drojdiei... sau altfel spus: matematica + marketing ≠ love. Uite aşa, nişte dobitoci de publicitari au reuşit să strice imaginea unei beri altminteri bunicele. Am tăiat-o de pe listă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu