duminică, 21 iulie 2013
PRO TV - canal de publicitate, întreruptă uneori de filme
Din lipsă de altceva mai bun, mă uit duminică dimineaţa (până spre prânz), pe PRO TV, la film: ”Indiana Jones şi regatul craniului de cristal”. Filmul - de două ore, conform imdb - e întrerupt de patru calupuri de publicitate & promo-uri: primul de vreo 12 minute, al doilea de 11, apoi unul de 10, iar ultimul - de 15. În total, 48 de minute. Sau, altfel spus, 40% din durata filmului. În mod cinic, fiecare calup se încheia cu avertismentul: ”consumul excesiv de sare, zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătăţii”. Dar consumul excesiv de publicitate? Aştept să văd dacă CNA are vreo părere despre asta.
vineri, 19 iulie 2013
Omul-câine
Ieri la cumpărături la un supermarket, o las pe Ştefana un minut în maşină, cât să returnez căruciorul pe care tocmai îl golisem în portbagaj. Când mă întorc, fiică-mea, în buza dezgustului, îmi arată un tip lângă rândul de maşini de vizavi şi îmi spune ”tati, a scuipat ăsta pe jos tot timpul cât ai lipsit; uită-te, chiar şi pe maşină scuipă idiotul”... iar 10 secunde mai târziu, când tipul se urca în chiar maşina scuipată, ne dăm seama amândoi că ţinta flegmelor sale era propriul autoturismul.
Am vorbit apoi cu puştoaica despre ce l-ar putea face pe un tip să se comporte astfel. Şi am şi găsit (cred) o explicaţie.
Câinii în special - dar şi o droaie de alte animale de pe pământul ăsta - sunt programaţi genetic să-şi marcheze permanent teritoriul, să deţină un loc al lor. Este motivul pentru care, la fiecare oprire, masculii câini ridică scurt piciorul pentru a impregna cu un jet de urină un loc pe care, în mintea lor câinească, şi-l pot revendica ca aparţinându-le. La fel şi tipul respectiv, cu doar puţin mai evoluat decât un câine, făcea probabil apel la instictele animalice şi îşi marca, prin flegme, locul prin care trecuse şi bunul (maşina) care îi aparţinea.
La un nivel mai general, tipul era rudă foarte apropiată cu fetele cu burţile revărsate generos pe desupra taliei pantalonilor, despre care am scris acum câteva zile.
În concluzie: mai crede cineva că ”Planeta maimuţelor” este un film fantastic? Eu cred că e doar unul vizionar.
Am vorbit apoi cu puştoaica despre ce l-ar putea face pe un tip să se comporte astfel. Şi am şi găsit (cred) o explicaţie.
Câinii în special - dar şi o droaie de alte animale de pe pământul ăsta - sunt programaţi genetic să-şi marcheze permanent teritoriul, să deţină un loc al lor. Este motivul pentru care, la fiecare oprire, masculii câini ridică scurt piciorul pentru a impregna cu un jet de urină un loc pe care, în mintea lor câinească, şi-l pot revendica ca aparţinându-le. La fel şi tipul respectiv, cu doar puţin mai evoluat decât un câine, făcea probabil apel la instictele animalice şi îşi marca, prin flegme, locul prin care trecuse şi bunul (maşina) care îi aparţinea.
La un nivel mai general, tipul era rudă foarte apropiată cu fetele cu burţile revărsate generos pe desupra taliei pantalonilor, despre care am scris acum câteva zile.
În concluzie: mai crede cineva că ”Planeta maimuţelor” este un film fantastic? Eu cred că e doar unul vizionar.
marți, 16 iulie 2013
Câteva fotografii
Am făcut curăţenie în telefon şi am mai găsit câteva fotografii care mi s-au părut mai deosebite: le postez aşadar aici.
![]() |
| O bancă + comunitatea = love (câteodată se poate!) |
![]() |
| O bancă + comunitatea = love (câteodată se poate!) |
![]() |
| Fata din fereastră |
![]() |
| Furtună peste Sighişoara |
![]() |
| Natură adormită cu ziare şi pisică |
![]() |
| Pisica din balcon |
marți, 9 iulie 2013
Bani cheltuiţi cu cap la Băile Govora
Am dat săptămâna trecută o fugă până la Băile Govora, auzind de finalizarea unui proiect cu finanţare europeană de reabilitare a infrastructurii turistice. Eram destul de neîncrezător de ce voi găsi acolo, chiar dacă fotografiile din comunicatele de prin presa locală păreau în regulă. Surpriza mare a fost să văd că banii europeni se pot cheltui şi cu cap, cu adevărat în folosul comunităţii: reabilitarea parcului, amenajarea unui traseu de promenadă de-a lungul pârâului Hinţa, amenajarea unei fântâni arteziene (pe care am găsit-o oprită, din păcate; sper să fi fost doar o întrerupere de moment) şi multe altele au schimbat radical aspectul staţiunii. Una din vilele din centru - mulţi ani abandonată şi în continuă degradare - era, acum, în renovare. Iar Hotelul Palace - şi el renovat anul acesta - era o splendoare, aducând aminte de vremurile de demult când Băile Govorei erau un punct turistic important pentru protipendanda vechiului Regat. A, şi să nu uit: aici apele minerale sunt (încă) pe gratis, aşa cum le-a lăsat Dumnezeu, şi nu ca la Băile Olăneşti, unde au fost concesionate şi li s-a pus dop cu nişte ”apomate” care dau drumul la izvor numai contra cost.
Trăind într-un oraş în care fondurile europene au fost risipite cu largheţe pe proiecte inutile - un pod peste râul Olăneşti aflat la o distanţă de 60 m de un un altul şi care, în loc să rezolve traficul din zona centrală, mai mult îl încurcă; un pasaj peste calea ferată, rămas fără bretele de acces (adică transformat într-un pod, ce, împreună cu podul peste Olt din Goranu, face o frumoasă pereche de cocoaşe de cămilă) în contextul în care varianta subterană ar fi fost mult mai elegantă, eficientă şi ieftină (dar fără generoasele exproprieri!); prelungirea unui bulevard prin pădure în paralel cu o stradă deja existentă şi altele asemenea - aproape sunt uimit că lucrurile pot decurge şi altfel. Adică normal. Cunosc staţiunea Băile Govora de ani de zile, mama mea a făcut an după an stagii de tratament (eficiente) aici, aşa că pot spune că ce s-a făcut prin proiectul ăsta reprezintă cea mai radicală transformare din ultimele decenii. Bravo celor care au gândit proiectul şi celor care l-au implementat! Iar dacă aveţi îndoieli despre ce v-am spus până acum, daţi o fugă până acolo şi convingeţi-vă singuri!
Trăind într-un oraş în care fondurile europene au fost risipite cu largheţe pe proiecte inutile - un pod peste râul Olăneşti aflat la o distanţă de 60 m de un un altul şi care, în loc să rezolve traficul din zona centrală, mai mult îl încurcă; un pasaj peste calea ferată, rămas fără bretele de acces (adică transformat într-un pod, ce, împreună cu podul peste Olt din Goranu, face o frumoasă pereche de cocoaşe de cămilă) în contextul în care varianta subterană ar fi fost mult mai elegantă, eficientă şi ieftină (dar fără generoasele exproprieri!); prelungirea unui bulevard prin pădure în paralel cu o stradă deja existentă şi altele asemenea - aproape sunt uimit că lucrurile pot decurge şi altfel. Adică normal. Cunosc staţiunea Băile Govora de ani de zile, mama mea a făcut an după an stagii de tratament (eficiente) aici, aşa că pot spune că ce s-a făcut prin proiectul ăsta reprezintă cea mai radicală transformare din ultimele decenii. Bravo celor care au gândit proiectul şi celor care l-au implementat! Iar dacă aveţi îndoieli despre ce v-am spus până acum, daţi o fugă până acolo şi convingeţi-vă singuri!
luni, 1 iulie 2013
Burta preistorică
Văd pe stradă tot
mai multe tinere care îşi expun cu mândrie burta, de cele mai multe ori
revărsată, împreună cu colăceii din lateral, peste marginea pantalonilor.
Evident, tricoul nu coboară mai jos de buric, astfel încât formele pot fi
admirate fără nici o restricţie. Şi mă întreb: de ce? Ce motivaţie poate să
aibă pentru o femeie (fie ea şi doar în devenire) expunerea nu doar indecentă,
ci de-a dreptul dizgraţioasă, a burţii?
* Şi aşa sunetele emise de câte un grup de tineri & tinere (hăhăituri,
râgâieli, urlete, zbierete, răguşeli şi altele asemenea) au din ce în ce mai puţin legătură
cu vorbirea articulată, iar de multe ori mi se întâmplă să confund
strigătele copiilor care se fugăresc la locul de joacă de peste drum cu
zgomotele pisicilor sau câinilor din curte.
Dar cred că am
găsit răspunsul. Pe vremuri – asta însemnând Neanderthal, Cro-Magnon & Co. –
grăsimea femeii + sânii mari erau semn de fertilitate, drept pentru care
posesoarele acestor atribute aveau mai multe şanse să se împerecheze. Altfel
spus, pe atunci Kim Kardashian ar fi fost în topul preferinţelor, pe când Kate
Moss ar fi slujit, cel mult, drept scobitoare după nişte aripioare picante de
pterodactyl. Chiar şi mai înspre noi, grăsimea femeii era foarte apreciată prin
comunităţile rurale de prin Moldova, de unde şi caracterizare ”grasă şi
frumoasă”... adică ce vrei mai mult de-atât? Ca urmare, cred că expunerea asta
de burţi feminine, din ce în ce mai agresivă pe măsură ce trec anii şi creşte
temperatura medie a zilelor de vară, este doar un semn că o bună parte din
tânăra generaţie se tâmpeşte şi se îndreaptă vertiginos spre sistemul de
semnalizare/comunicare preistoric*. Adică – inconştient sau nu – o astfel de
femeie devine femelă, celelalte atribute – darul vorbirii, cultura generală,
noţiunile gospodăreşti sau o minimă inteligenţă – fiind eclipsate de o burtă
scoasă ispititor la înaintare, dovadă vie că evoluţia umană se înscrie frumos
pe o curbă a lui Gauss, noi fiind acum la partea în care tot coborâm, tot
coborâm...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





