Cred că de acum înainte va trebui să mă refugiez undeva la ţară pentru a mai simţi Paştele aşa cum se cuvine. Sâmbătă noaptea urcam la Schitul Cetăţuia de la intrarea dinspre Nord în Râmnic în speranţa că vremea nefavorabilă + scările destul de abrupte până la schit îi vor mai împuţina pe cei ce-ar fi vrut să ia lumină de aici. Am avut însă ghinionul unei vecinătăţi mult prea apropiate cu un grup de tineri care au flecărit continuu pe teme dintre cele mai diverse şi fără vreo legătură cu sărbătoarea; drept urmare, a fost primul Paşte din ultimii ani în care n-am apucat să cânt, alături de mulţime, ”Cristos a înviat din morţi”, pentru simplul motiv că n-am auzit mai nimic... în maşină, în drumul spre casă, îngânam în gând ”...cu moartea pre moarte călcând...”.
Am trăit însă Învierea poate chiar mai intens decât în alţi ani datorită unei corespondenţe în direct a Radio România de la momentul pogorârii Luminii Sfinte la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim: chiar dacă imaginea era strict sonoră, emoţia care îi cuprinsese pe membrii echipei ce transmitea de acolo, zgomotul de fond al mulţimii care asista la miracol, declaraţiile celor ce tocmai fuseseră martori mi-au adus lacrimi în ochi; se întâmpla sâmbătă, 14 aprilie, la ora 14.26.
Am reuşit cu succes să evit toate programele ”de sărbători” ale televiziunilor româneşti. Una din metodele de ”evaziune” a fost vizionarea filmului Le Havre: o poveste frumoasă şi înduioşătoare despre cum un puşti refugiat din Gabon şi ajuns, din greşeală, în portul francez reuşeşte să unească mai mulţi localnici într-un efort de trimitere a sa, peste Canalul Mânecii, la mama care îl aştepta în Londra. La un moment dat, în film apare preţ de o secundă un afiş lipit în vitrina unui magazin de cartier în care se citea urarea ”Joyeuses Pâques”… m-am bucurat de coincidenţă şi nu mi-am putut opri un zâmbet.
Nimic nu se compară cu fumuseţea oraşului golit de oameni şi de maşini din dimineaţa primei zile de Paşti.
La câteva zile după o sărbătoare (fie ea Paşte, Crăciun, Revelion sau vreo zi aniversară), ajung la momentul delicios al ”omletei cu de toate”: este un fel de frittata, la care se taie în cubuleţe carnea de la friptura de porc sau de pui făcută la cuptor din ajun, brânza, caşcavalul şi şunculiţa rămase de la aperitiv, ardeiul gras sau roşiile sau ceapa verde scăpate de la ”masacrul” gastronomic şi se amestecă cu ouă bătute bine, toate sfârşind într-o tigaie încăpătoare aşezată pe un foc mic. E un adevărat festin şi am senzaţia că voi avea parte de el chiar în seara asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu