Mefisto TV

Ieri dimineaţă, toate televiziunile din ţară au anunţat – sub atât de dragul lor generic galben-negru ”Breaking News” – moartea regizorului Sergiu Nicolaescu. A urmat – şi încă nu s-a terminat şi nici nu dă semne că ar face-o în prea curând - o adevărată avalanşă de dezbateri, reportaje, transmisii inutile în direct din locuri care mai de care mai absurde, cum ar fi spitalul în care a murit regizorul şi în care oricum nu se mai întâmpla nimic, controverse dintre cele mai diverse – că a colaborat cu Securitatea, că ar avea un fiu secret, că ar fi dejugat un atentat împotriva lui Ceauşescu, că vrea să fie incinerat şi că biserica nu vrea să-i facă slujbă, ce avere a rămas în urma sa ş.a.m.d. -, laudatio fierbinţi din partea unora şi adevărate rechizitorii din partea altora... E-adevărat că şi evenimentul a căzut într-o groapă de idei a televiziunilor - în care subiectele predilecte ar fi fost doar cum au chefuit şi ce au ingurgitat de Revelion politicienii şi ”vedetele”, ce accidente s-au produs ” în noaptea dintre ani” sau eternele ambuteiaje din trafic - ceea ce a constituit o adevărată mană cerească pentru ştiriştii dornici de niscaiva senzaţional.

Dar despre altceva voiam să vorbesc: şi în cazul lui Sergiu Nicolaescu, şi în cel al lui Şerban Ionescu, al lui Iurie Darie, al Mădălinei Manole, al lui Ion Dolănescu, al lui Dumitru Tinu şi al atâtor alţi decedaţi, mai mult sau mai puţin populari, televiziunile au jucat impecabil rolul lui Mefisto: preţul atenţiei mediatice de care s-au bucurat în timpul vieţii a fost disecarea, răsucirea pe toate părţile, scormonirea în toate fecalele, aruncarea cu lături şi vulgarizarea până dincolo de limite a vieţii răposatului, începând  din chiar primele minute de după dispariţia acestuia. Accederea cuiva pe ”sticla” posturilor tv româneşti este aidoma pactului cu diavolul  făcut de Faust: ”te promovez”, spun televiziunile din cadrul trustului de presă ”Mefisto TV”, ”te chem în studiouri să-ţi dai cu părerea despre câte-n lună şi-n stele, te arăt telespectatorilor în toate ipostazele care-ţi convin, te citez fie că ai, fie că n-ai de-a face cu subiectul nostru, povestesc, dacă vrei, tuturor unde îţi faci vacanţele, cu ce te îmbraci şi la ce restaurante îţi place să mănânci... dar, după ce vei muri, al meu vei fi: prin acest pact, ne cedezi dreptul de folosinţă pentru toate scandalurile, supoziţiile şi atacurile  pe care le putem lega, inventa, exploata şi comenta despre tine – acesta este preţul pe care trebuie să-l plăteşti celebrităţii pe care noi ţi-o aducem!”