vineri, 11 ianuarie 2013

The circus must go on!

Nu s-a aşezat bine cenuşa scandalului iscat după moartea lui Sergiu Nicolaescu şi balele televiziunilor au început să curgă la aflarea veştii divorţului dintre Andreea Marin şi Ştefan Bănică Jr. Vineri seara, în prezentarea Focusului de pe Prima TV, crainica a zugrăvit mai mult decât succint felul în care va trata media tabloidă (adică mai toată) această nouă poveste: ”Cei doi doi au anunţat pe Facebook că divorţează şi au cerut presei discreţie. La Focus vom afla mai multe detalii despre relaţiile lor extraconjugale, iar la Focus Monden vom discuta pe larg toate amănuntele picante din viaţa acestui cuplu”. Deci cam asta a fost cu discreţia...

După circul mediatic pornit de la decesul regizorului Nicolaescu, CNA a amendat România TV (campioana prostului-gust) cu 100.000 lei, B1 TV cu 30.000 lei, Antena 3 cu 20.000 lei şi Realitatea cu 10.000 lei. În total 160.000 lei, sau 35.500 euro. Adică - în preţurile publicităţii pe TV (care poate merge, din câte am aflat, între 3.000 şi 10.000 de euro pentru un spot de 30 secunde) - cam între 3 şi 10 minute de reclame. Evident că nimeni de la posturile de mai-nainte nu va face nimic pentru a schimba ceva pe mai departe. De aceea cred că o măsură de sancţionare mai eficientă ar fi modificarea legislaţiei audiovizualului în sensul acordării unui fel de rating de comportament (ca un certificat de bună purtare), care să poată fi scăzut în funcţie de sancţiunile date de CNA şi care să impună o reducere a dimensiunii, ponderii şi frecvenţei segmentului de publicitate. Până la urmă, finalitatea tuturor scandalurilor ăstea mediatice o reprezintă nenorocia aia de audienţă şi, implicit, mulţii bani din publicitate; aici trebuie loviţi şi aici îi va durea cu adevărat pe scormonitorii în rahaturi din spatele ecranelor tv.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu