duminică, 25 august 2013

Ţigăneala regală

După modelul balaurului care, scurtat de un cap, capătă alte două în loc, moartea lui Cioabă senior, zis şi ”regele”, a dat naştere la doi regişori mai mici, dar şi mai vioi: unul ”internaţional” al ţiganilor din toată lumea şi un altul al ţigănimii din România. Unul din ăştia doi e şi preşedinte, dar n-am mai reţinut care.

”Perechea” asta e completată de mai vechiul ”împărat” Iulian şi de - acum am auzit de el - un rege al ţiganilor creştini din România, apărut pe motiv de religie penticostală a familiei Cioabă. Una peste alta, un careu de regi şi împăraţi, cu (de la) care iei bătaie, indiferent cum joci.

Acum, eu zic că e păcat că răposatul Cioabă n-a avut mai mulţi copii, pentru că în stilul ăsta, rezolvam naibii şi regionalizarea ţării: câte un regişor Cioabă pe fiecare regiune din România şi era şi UE mulţumită cu ocazia asta.

În rest, disputa asta regalo-împărătească-ţigănească nu are mai mult miez decât cearta unor copii de la groapa cu nisip pe lopăţica cea mai mare sau pe găletuşa cu forme; din păcate, media românească, avidă de senzaţional, legitimează mediatic o dispută între şatre, mutând-o de la uşa cortului (şi apropo de expresia asta, m-am întrebat mereu ce fel de uşă are cortul?) la nivelul întregii ţări. Aproape că mi-au devenit simpatici ţiganii din cartierul meu, care şi-au continuat nestingheriţi, zilele ăstea, toate ocupaţiile specifice, complet insensibili la frământările de la vârful etniei lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu