luni, 5 martie 2012

Credinţa tactilă

Sâmbăta dinaintea intrării în post: lume multă în biserică, dornică să prindă ultima pomană ”de dulce” a anului. Stranele de pe margine sunt încă de la şase dimineaţa ocupate; restul enoriaşilor se înghesuie în spaţiul liber lăsat de mesele pline de colive, colaci, pâini sau PET-uri umplute cu vin, ţuică şi ulei. Sub masă, coşuri, sacoşe de rafie sau genţi pline cu pachete. Din când în când, din cei veniţi mai târziu se desprinde câte o persoană care se roagă, pe rând, în faţa icoanelor mari din fata catapeteasmei; după rugăciunile rostite în gând, buzele cuviosului ating ceremonios ramele aurite sau sticla icoanelor.
În faţa altarului, două femei cu chipul transfigurat de solemnitatea momentului închină cruci largi, pornindu-le de jos cu atingerea mâinii drepte de podea. Gestul este solicitant fizic şi, fără îndoială, obositor; dar ele nu par să fie afectate în vreun fel de asta.
În timpul slujbei, în câteva rânduri, cei doi preoţi care oficiază trec cădelniţând într-un nor de fum de tămâie prin mulţime. Oamenii din biserică se înghesuie să atingă stiharele preoţeşti - mai multe femei prind poalele acestora şi le freacă de tâmple sau le sărută.
Aproape de final, se cântă veşnica pomenire a celor morţi. Preoţii se împart de-a dreapta şi de-a stânga mesei cu daruri. Pe rând, urmaşii pomeniţilor ridică darurile de pe masă şi le leagănă în ritmul cântecului, în timp ce preoţii ating pe fiecare dintre acestea în parte. Cei care nu ajung la platourile cu colivă, la colacii sau la sticlele ridicate în aer, ating cu mâna umărul celor din faţa lor, care au contact cu pomenile. Lumea se foieşte, obosită de statul nemişcat în picioare. Ultimele cântece sunt însoţite de detalii mai degrabă administrative: dăruitul de lumânări înfăşurate în batiste pentru enoriaşi sau în prosoape chinezeşti pentru preoţi, recuperarea coşurilor sau genţilor cu pachete, repartizarea preoţilor în cele două cimitire ale oraşului şi stabilirea ordinii în care se vor face pomenile la morminte etc. Slujba se termină curând.

Evangheliile Noului Testament povestesc pilda vindecării slugii sutaşului din Capernaum. Iisus nu s-a dus să-L vadă sau să-L atingă: credinţa sutaşului în puterea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu a fost de-ajuns pentru ca sluga sa să fie vindecată. Credinţa ortodoxului de astăzi are nevoie de materialitatea atingerii, spiritualitatea lui se dezvoltă pe o componentă tactilă şi contactul epidermic e mai de încredere decât soarta gândului înălţat spre cer: Iisus se palpează cu buricele degetelor, pocăirea întru iertarea păcatelor se măsoară în centimetri pătraţi de piele atinsă de odăjdii, iar sfinţenia ”se ia” de la unul la altul, precum o boală contagioasă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu