miercuri, 21 martie 2012

Nevoia de a fi minţiţi

O definiţie simplificată a mitomaniei este aceea de ”tendinţă patologică de a minţi”. În mod clar putem vorbi, la noi, de proporţii pandemice ale mitomaniei. Dar o răspândire la fel de întinsă are şi o altă (cred că poate fi numită aşa) boală: nevoia de a fi minţiţi. Poate că vine dinspre Ispirescu şi Creangă şi (prea?) multele basme populare din folclorul românesc, poate de la veacurile în care am tot încercat să privim prin ochelari coloraţi realitatea searbădă sau strâmbă în care trăiam, poate este modalitatea cea mai la-ndemână de a ne droga, alta (dar nu mai puţin periculoasă) decât acul din venă sau prizarea pe nări. Dar tare ne mai place să fim minţiţi!

Prima minciună sfruntată postdecembristă la nivel naţional a fost Caritasul. Deşi cea mai elementară logică spunea că nu ai cum să le dai tuturor depunătorilor de opt ori banii înapoi, oamenii au dat năvală. Cu sutele, la început, apoi cu miile, cu zecile de mii şi cu sutele de mii. S-au împrumutat unii şi şi-au pus casa gaj pentru credinţa în minciuna asta. Frumoasă, e-adevărat, dar gogonată până peste poate. Apoi, cum era şi firesc, a venit dezastrul. Nimeni nu va putea contabiliza vreodată câte drame s-au produs atunci când a căzut Caritasul; bilanţ provizoriu: peste 250.000 de victime.
Mi-aduc aminte că nu la multă vreme după aceea apăruse o nouă formă de joc piramidal - Delfin, parcă pe la Piteşti. Imaginea prăbuşirii Caritasului încă bântuia noapte de noapte coşmarele multor români; cu toate acestea, oamenii (alţii, dar şi din cei care se fripseseră cu escrocheria clujeană) s-au înghesuit la această nouă minciună. Cu miile şi zecile de mii. Evident, a picat şi ăsta. Şi alţi mulţi români au rămas cu buza umflată.
Ceva mai târziu, înşelătoriile de felul acesta au luat o altă formă, mai ”profesionistă”, deşi furtul era identic: a apărut SAFI, apoi FNI. Locul lui Mihai Tatulici, care îl proslăvea bălos şi în direct pe Stoica şi Caritasul lui, a fost luat de spoturile publicitare cu ”Dormi liniştit, FNI lucrează pentru tine”. Parţial aveau dreptate: au tot lucrat, dar nu pentru depunători. Bilanţ final: peste 200.000 de păgubiţi SAFI plus alţi vreo 130.000 – aportul FNI.

Dar nevoia de a fi minţiţi depăşeşte cadrul unei ancestrale dorinţe de acumulare (în cazul acesta – de bani). Ea se întinde pe multiple planuri, iar cel mai bine au sesizat lucrul ăsta politicienii. Fiecare campanie electorală este de fapt o şedinţă de administrare către dependenţii de minciună a drogului. ”Minte-mă frumos!”, imploră cu un aer de uşor retard votantul; iar politicianul ce poate să facă altceva decât să-i dea ce i se cere? Şi astfel promite (deşi este evident pentru orice absolvent de ciclu gimnazial că bate câmpii) linii de metrou la ţară, aeroporturi în munţi, autostrăzi suspendate prin centrul oraşului, trotuare rulante până la magazinul cooperaţiei, porturi maritime în mijlocul Bărăganului şi zeci de kilometri de telegondole. Minciuna electorală se administrează fără nici o precauţie: poţi promite orice (împomenind*, spre întărirea celor băsmuite, pungi cu alimente, găleţi, excursii, subvenţii sau pantofi de damă) - peste alţi patru ani, efectul drogului a încetat şi poţi să începi să minţi din nou. Realitatea produce sevraj extrem, astfel că oamenii îşi iau conştiincioşi doza de minciună la fiecare votare: fie ea de primar, senator sau preşedinte.

Dan Diaconescu şi partidul său reprezintă un vârf al evoluţiei acestei nevoi de a fi minţiţi. Am o destul de serioasă bănuială că procentele de intenţie de vot anuţate de diverse sondaje sunt apropiate de cele reale: într-adevăr, PP al lui DD va câştiga ceva primari şi consilieri la localele din iunie, va prinde un segment important din Parlament la alegerile din toamnă, iar mai departe mi-e şi frică să mai gândesc. Şi toate acestea datorită celor care nu pot trăi fără să fie minţiţi. Celor care trebuie să audă în fiecare zi minciuna cu cei 20.000 de euro daţi fiecărui român... şi minciuna cu desfiinţarea tuturor taxelor şi impozitelor... şi pe aceea cu creşterea pensiilor de nu ştiu câte ori... sau cu scutirea la plata ratelor la bănci. Datorită lor, dependenţilor de minciună.

Este o boală cronică şi, ca la orice astfel de afecţiune, vindecarea este grea, iar uneori imposibilă. Tratamentul presupune cure severe de realitate, injecţii cu încredere în propriile forţe, detoxifieri de minciuni sfruntate şi împachetări cu adevăruri. Este o dependenţă ca oricare alta, de care se trece numai cu multă voinţă. Dacă nu, bolnavul rămâne captiv într-o continuă stare de prostaţie, din care mai iese câteodată, pentru scurte intervale de timp, pentru a-şi lua ”doza” de la  traficanţii de minciuni.

* a împomeni: a împărţi pomeni electorale (cuvânt inventat de mine)

2 comentarii:

  1. PP-DD are, dupa OTV, 1.25 milioane membri! A depasit deja, la acest capitol, pana si pe defunctul PCR :-) . Si ca tot veni vorba de statistici, la FNI au fost 330 mii de pagubiti si nu 130 mii cum ati scris. Tatulici continua si astazi sa colecteze bani pentru "fundatiile" ... lui Vintu, care ajuta pe nevoiasi.
    Nenorocirea este ca despagubirile pentru toate aceste furturi, le acorda statul, adica noi toti, si in plus da ocazia de a se cladi noi afaceri pe spinarea noastra. Cititi la pag.167pdf a acestui raport oficial, si va veti cruci ca pentru a "preveni" plata unor cauţiuni FNI de 63,88 mii lei, institutia publica condamnata a contractat servicii externe irecuperabile de avocatura de 400,8 mii lei! Excelent!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pardon, uitasem tocmai link-ul http://www.cnvmr.ro/pdf/raportanual/ro/Raport-Anual-CNVM-2010.pdf

      Ștergere