Puţine lucruri de
la mare în plin sezon mai au legătură cu marea... chestia aia uriaşă, vălurindă
şi un pic sărată a devenit pentru mulţi doar un pretext: pentru bronzare
topless (fără baie, că iese bronzul cu pete şi se ia loţiunea de pe piele),
pentru distracţie prin cluburi, pentru bifarea unei vacanţe estivale care să
trezească invidiile vecinilor de scară sau colegilor de serviciu sau rudelor
mai sărace. Mergând spre şi dinspre plajă remarcam cât de puţine feţe au
expresii cu adevărat ”de vacanţă”: mulţi/multe încruntaţi/te (şi nu din cauza
strălucirii soarelui), mulţi/te crispaţi/te, multe priviri goale...
• • •
La mare nu mai
miroase a mare: miroase a hamzie prăjită (teribil cât de insinuant poate fi
mirosul acesta!), a gogoşi, a shaworma, a mici, a urină de cai (sau ponei,
depinde ce fel de animal este chinuit pentru bucurarea turiştilor amatori de
două minute de călărie), a gaze de eşapament de la motoarele aflate în
permanentă funţionare ale furgonetelor de îngheţată ”englezească”... La mare nu
se mai aude marea şi nici ţipătul pescăruşilor: sunt acoperite de muzica mult
prea tare de la corturile în care stau la umbră samsarii de şezlonguri şi
umbrele de plajă, de motoarele turate în exces ale ski-jet-urilor, de
zbieretele fals înspăimântate şi răcnetele fals bărbăteşti ale celor care se
bălăcesc în apă, de muzica, troncănitul, bubuitul şi pufăitul instalaţiilor de
distracţie pentru copii, de văicărelile cerşetorilor mutilaţi, de
oamenii-megafon care anunţă concertele de la Teatrul de Vară sau de eternii şi
omniprezenţii ”sud-americani”. La mare nu se mai vede marea: sunt bariere de
zeci de rânduri de şezlonguri şi umbrele care stau între tine şi ea, sunt norii
de fum de la grătare, sunt baruri şi terase care te condiţionează să bei ceva
ca să te poţi bucura, de pe terasele lor, de imaginea valurilor albe. La mare,
în sezon, te poţi bucura de mare doar de seara, după apus, până dimineaţa,
puţin după răsărit. În rest, cu puţin noroc, poţi prinde la televizorul din
camera de hotel o emisiune frumoasă despre mări şi oceane pe Discovery,
National Geographic sau Viasat.
• • •
Unul din micile
vase de croazieră care duceau turiştii în larg vreo douăzeci de minute pentru 5
lei de persoană se numea ”Ioana”. Mă amuza că mesajul de promovare a
serviciilor oferite (care conţinea şi o stupizenie versificată - ”să te plimbi în larg cu iola ca să vezi
telegondola”: nu e nici o scofală să vezi telegondola din larg; telegondola
e făcută să te plimbi cu ea şi să vezi din ea; în plus, ”Ioana” nu era, oricât
de ignorant aş fi într-ale navelor, o ”iolă”) avea pe fundal melodia de generic
de la ”Piraţii din Caraibe”; mi s-a părut o alăturare funestă, iar o dată chiar
am avut impresia că bărcuţa a plecat în larg cu pasageri şi s-a întors goală.
• • •
Am făcut
imprudenţa să vreau să vizitez (mai mult pentru puştoaica mea) ”Tropaeum
Traiani” din Adamclisi. Înainte de ajunge acolo, însă, m-am luat după un site
de prezentare a obiectivelor turistice din Constanţa şi am pornit-o hotărâţi
spre Sud la explorare (lângă Mangalia) a peşterii Limanu din satul cu acelaşi
nume. Am căutat-o, odată ajunşi în zonă, mai bine de o oră (întrebând în
dreapta şi-n stânga) însă nu am găsit-o. Nimeni din puţinii oameni întâlniţi pe
drum (inclusiv o patrulă a poliţiei de frontieră) nu avea habar pe unde se
află. Ştiam din ce citisem că este considerată cea mai întortocheată peşteră
din România, iar unul din cei întrebaţi ne-a spus că se crede că peştera ar
trece dincolo, în Bulgaria. Dar tot n-am dat de ea: nu există indicatoare de
vreun fel, nu există nimic. Nu m-am putut opri – în zecile de minute în care am
umblat pe drumurile pustii (dar şi de bună calitate, trebuie spus) ale Sudului
prăfuit al Dobrogei - să nu găsesc câteva ”întrebuinţări” turistice ale unui
astfel de obiectiv natural se pare excepţional: labirinturi precum cel din
districtul castelului din Budapesta, marcarea simbolică în subteran a
frontierei româno-bulgară şi emiterea pe loc a unui paşaport subpământean şi
multe altele.
Ajungerea la Adamclisi
a fost şi ea o aventură: noroc cu GPS-ul care avea memorat obiectivul turistic,
pentru că, altfel, indicatoare cu cât mai e până acolo sau măcar cu indicarea
cât de vagă a unei direcţii au lipsit cu desăvârşire, chiar şi după ce am intrat
pe DN 3. Singura tăbliţă cu Tropaeum Traiani a apărut cu 100 de metri înainte
de ramificaţia la dreapta spre monument. Pe care l-am găsit – ghinionul nostru
– în nişte renovări/restaurări (ceea ce e un lucru bun) care vor dura până prin
2013 (ceea ce nu mai e bun deloc!). Ca urmare, a trebuit să ne mulţumim cu a-i
da un ocol, târşindu-ne picioarele prin praful fierbinte şi încercând să nu
băgăm în seamă înjurăturile amicale şi porcoase schimbate între doi muncitori ascunşi
vederii noastre de schelele care înconjurau monumentul. La ieşire, am întrebat
la chioşcul de tip ”gheretă de pază” dacă au ceva suveniruri de vânzare (eu îmi
închipuiam copii ale monedelor dacice sau romane de pe la începutul primului
mileniu de după Hristos, sau copii, chiar şi în ghips, ale metopelor de
pe circulara monumentului sau reproduceri ale statuii din vârf sau...):
ni s-au arătat două vederi decolorate de soare, trei broşurele scrise într-un
limbaj destinat mai curând specialiştilor şi atât... Am plecat dezamăgiţi,
trecînd cheltuiala de 100 de lei (90 lei combustibilul + 10 lei intrarea pentru
un adult şi un copil) la pierderi.
• • •
Într-una din seri
am plănuit să prindem în dimineaţa următoare răsăritul soarelui din mare. Voiam
apoi să ne ”îmbăiem” pe plaja pustie în nişte ultraviolete, să facem şi un pic
de plajă matinală, după care să revenim la hotel pentru micul dejun şi mai pe urmă vedeam noi. Ca urmare, am deschis laptop-ul şi cu ajutorul zeului Google am
încercat să găsesc ora la care urma să răsară soarele în Constanţa. Şi am aflat
următoarele ore:
Varianta 1 – ora 5.11
(cea mai matinală sugestie a fost făcută de http://vremea.acasa.ro/vremea-constanta)
Varianta 2 – ora 5.42
a fost opţiunea celor de la http://vremea.travelworld.ro/vremea_in/Constanta_13.html
Varianta 3 – ora 6.11
a întrunit cele mai multe voturi (http://prognoza-meteo.wallweb.ro/constanta/, http://www.prognozameteo.eu/constanta, http://vremea.allturism.ro/vremea-constanta-romania/,
http://www.vremea-ro.ro/meteo/constanta-165), ceea ce i-a crescut considerabil
capitalul de încredere; mai că aş fi pariat pe ea!
Varianta 4 – ora 6.42
a fost oferta a două site-uri la fel de ”specializate”: http://www.vremea.ws/vremea-in-constanta/ şi http://vremea.netul.ro/vremea-constanta/
Tot căutând, am
aflat prin intermediul site-ului Realităţii TV de metoda prezentată de
Observatorul Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu” pe
http://www.astro-urseanu.ro/rasarit_soare_blank.html cu utilizarea
coordonatelor oraşelor de pe http://www.astro-urseanu.ro/orase.html: am folosit-o şi mi-a ieşit
ora 6.12.
Până la urmă am ratat răsăritul de a doua zi: am uitat să setez alarma la telefon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu