Expoziţia de pictură Victor Creţu

Recunosc că afişul a fost cel care m-a făcut să merg vineri după-amiaza la vernisajul Expoziţiei Victor Creţu de la Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul” (din Râmnicu Vâlcea, pentru cititorii de pe alte meleaguri): imaginea acelei străzi de oraş vetust şi pustiu, acoperită de frunzele moarte ale unei toamne totuşi luminoase, a făcut cât o mie de cuvinte de critică plastică.

Venite după mai multe expoziţii locale (sau cu localnici) pline de abstractism, non-figuratism şi alte ”-isme” experimentale, tablourile lui Victor Creţu te umplu, la propriu, de căldură: lumina se simte fizic, dogorind obrazul cu blândeţea unui soare de toamnă, iar tablourile, aşternute într-o perspectivă lungă, fără sfârşit, te invită parcă să faci pasul, să intri în lumea lor, să hoinăreşti pe acele străzi ale Chişinăului vechi. Frumoase sunt şi imaginile din Râmnic (superbă Biserica ”Buna Vestire” de pe Terasă), la fel şi cele din Braşov sau de la Sinaia, ca şi multele ipostaze ale vieţii rurale de dincolo de Prut. O familiaritate a artistului cu culoarea (aşezată în tonuri acute, dar deloc stridente), o duioşie şi o sfială în modul în care e privit subiectul prins pe pânză, un respect geometric pentru proporţiile peisajelor, toate acestea au făcut din tablourile pictorului basarabean o reală încântare.

O surpriză plăcută a fost şi pictorul, ca prezenţă: un domn cu un aer mai degrabă de profesor tocilar, nu tocmai iubit de elevi, extrem de timid şi încurcat de propriile vorbe, îmbrăcat corect, fără nimic din fantezismul veşmintelor sau frizurilor cu care este, îndeobşte, asociat un artist plastic.

Expoziţia mai stă vreo lună-două pe pereţii din holul central al Bibliotecii ”Antim Ivireanul” şi merită văzută. Spre ispită, am să pun aici câteva din tablourile expuse, cu menţiunea că trebuie să fiţi în faţa lor pentru a simţi căldura de care v-am spus. Încercaţi! Merită.