sâmbătă, 1 decembrie 2012

Ce-ţi doresc eu ţie... (pseudoaniversară)

Ce mi-aş dori de Ziua Naţională a României? Mi-aş dori un singur lucru: să simt bucurie. Să mă bucur de lucrurile care mă înconjoară. Să mă bucur de oamenii din jurul meu. Să mă bucur de viitorul copilului meu în ţara asta. Să mă bucur de viaţa fără griji a mamei mele, pensionare. Să mă bucur că primesc respectul care mi se cuvine. Atât! Să mă bucur. Dar nu pot. Nu acum, nu în vremurile astea. Poate mai încolo, mult mai încolo...

De dimineaţă, în timp ce îmi beam cafeaua, zapez prin grila de canale tv şi dau întâi de ProTV (care îşi serbează ziua de naştere tot pe 1 decembrie, data primei emisii în 1995). Văd o emisiune cu studenţii români de la Oxford: bine făcută, naturală, cât despre protagonişti? - frumoşti, deştepţi, spirituali, conştienţi de valoarea lor. Trec/zapez mai departe şi ajung la ”verişorul” aniversatului ProTV – PRO Cinema. În reluare, din emisiunea ”Happy Hour”, o secvenţă cu Andreea Tonciu care făcea exerciţii de dans la bară.

Cred, de fapt, că asta este blestemul nostru, marca, trăsătura definitorie: televizionarea României. Faptul că postul tv cel mai comercial (şi nu mă refer aici la cantitatea uriaşă de reclame, ci la completa abdicare în faţa zeului rating de la toate normele morale cu putinţă – îşi mai aduce cineva aminte de momentul în care un reporter al ProTV îi dă soţiei unui aviator vestea că bărbatul i-a murit într-un accident aviatic, totul filmat ”gros-plan” cu camera?) îşi serbează ziua odată cu ziua naţională. A României în care posturile tv de ştiri difuzează orice, numai informaţii nu. A României ”ştirilor de la ora 5”. A României în care am ”evoluat” de la telenovelele spaniole şi mexicane la cele turceşti şi chinezeşti. A României în care un personaj precar intelectual reuşeşte să îşi facă un  partid consistent şi chiar candidează la preşedinţia ţării doar utilizând eficient şi pervers un post de televiziune. Sau a României în care cea mai mare escrocherie naţională – Caritasul - a fost transmisă live la televizor.

De fiecare când m-am întors din străinătate, m-am simţit şi mi-a părut rău. Când acest sentiment va disparea, atunci mă voi bucura de ziua României.

Le festivităţile de dimineaţă, de la Monumentul Independenţei, trei sferturi din cei prezenţi erau veniţi în ”interes de serviciu”: oficialităţi, mulţi popi, candidaţi obligatoriu în vervă şi zâmbitori, uniforme, membrii partidelor. În rest, doar câţiva vârstnici, însoţiţi de nişte nepoţi uzi (a plouat un pic) şi nu foarte entuziasmaţi.

Când am ieşit din primărie, împreună cu mai mulţi colegi, ca să mergem spre locul de desfăşurare al manifestărilor oficiale, câţiva puradei, plasaţi strategic în poarta bisericii din apropiere în aşteptarea pomenilor de Sâmbăta Morţilor, au tăbărât pe noi la vederea steguleţelor tricolore pe care urma să le împărţim asistenţei. ”Dă şi mie, dă şi mie, domnu’, dă şi mie, doamna”. Milogeala lor mi-a rămas în minte mai multă vreme decât ”Deşteaptă-te, române!” de mai târziu. Ţine, până la urmă, de firescul românului de astăzi: ne e mai la îndemână să ne milogim, decât să ne deşteptăm şi să ne facem un rost.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu