Eu nu sunt egal cu ei!

Nu mă voi duce cu vreun autobuz la vot: cel mai probabil voi merge pe jos (secţia de votare unde sunt arondat e după colţ, la parterul unui grup şcolar) sau poate cu maşina, dacă va fi vreme frumoasă şi voi vrea apoi să dau o fugă cu fetiţa prin parc sau pe la grădina zoologică.

Nu voi vota la altă secţie decât cea la care sunt arondat: cel mai probabil voi fi în oraş la vremea aceea; iar dacă voi fi, cine ştie cum, plecat, sigur mă întorc până seara, ca să pot prinde secţia de votare deschisă.

Nu voi fi mahmur când voi vota: se va-ntâmpla, probabil, după doar un mic-dejun târziu (e duminică, nu?) şi nu după vreo chermeză de partid de cu o seară înainte, care să-mi viscolească  stomacul cu răscoliri alcoolice şi regurgitări acide.

Nu mă voi îmbogăţi votând: voi pune ştampila în mod gratuit, nu contra bani, pui congelaţi, telefoane mobile, pungi de mălai, saci de tărâţe, sticle de ulei, salamuri, kilograme de zahăr sau dulciuri pentru copii.

Nu voi vota după cum mi se va spune de către alţii: o voi face gândindu-mă, probabil, la copilul meu şi nu la ultima ”povaţă” electorală de la administratorul de scară, preşedintele de asociaţie, popa de la biserica din cartier, şeful de la serviciu, patronul alimentarei de peste drum, prezentatorul de la televizor sau poliţistul de proximitate.

Nu voi pleca în excursie după vot: pentru că nu voi participa la vreo tombolă de partid în schimbul dovezii că am votat de pe cartea de identitate, nu am nici o şansă să câştig pelerinaje pe la mânăstirile din Moldova sau sejururi la mare, la munte sau la băi.

Dar votul meu va fi egal cu votul lor: al celor care se lasă duşi cu autobuzul de partid la secţia de votare, al celor care transformă ziua votului într-o excursie voioasă prin cât mai multe circumscripţii electorale, al celor care-şi înfrâng cu greu greaţa de la cât li s-a dat de băut cu o seară înainte ca să voteze pe cine trebuie, al celor cărora le e gîndul la ultima sacoşă electorală primită, al celor care ascultă – din frică, din lenea gânditului ori doar din simplă imbecilitate – cum alţii le spun pe cine să pună ştampila sau al celor care votează doar pentru a putea pleca în pelerinaje gratuite pe la mânăstiri, unde să se roage la icoane pentru îndreptarea lucrurilor pe care tocmai le-au stricat. Mă îngrozeşte faptul că în cabina de votare sunt egal cu toţi ăştia şi că votul meu are aceeaşi greutate ca votul lor (sau ca unul din voturile lor, pentru cei mai ”harnici”)... şi nu sunt de acord cu asta! Nu sunt egalul celor ce-şi vând viaţa lor şi soarta copiilor sau nepoţilor lor pe o pomană aruncată de nişte partide care nu-i vor mai băga apoi în seamă timp de patru ani! Nu sunt la fel cu cei care îşi gândesc viitorul nu mai departe de săptămâna viitoare şi a căror ţară se sfârşeşte la uşa apartamentului sau la poarta dinspre uliţă. Nu sunt totuna cu cei cărora, precum dependenţilor de droguri, le e mai la îndemână să se lase minţiţi de poveşti cu râuri de lapte şi miere decât să privească în faţă realitatea pe care o populează zi după zi. Nu sunt aşa! Nici măcar pentru o zi! Şi mai ales nu în ziua în care votez!

Iar singurul mod în care pot să răstorn această egalitate atât de inegală, singura cale prin care pot să compensez iresponsabilitatea cu răspundere, nesimţirea cu bun-simţ şi prostia cu inteligenţă este să conving pe cât mai mulţi dintre cei la fel ca mine şi diferiţi de ei să voteze: e unica speranţă că lumea în care trăim va arăta – poate - ceva mai bine decât o marfă vândută ilicit pe doi bani, la colţul unei tarabe murdare.