miercuri, 7 martie 2012

Un nou canal în grila RCS-RDS: Absurd TV

Descopăr zi după zi că trăim într-un adevărat teatru absurd, într-o lume inversată, cu poalele-n cap, din care nu se întrevede nici o cale de ieşire spre o minimă normalitate. Ne învârtim printre forme lucioase şi pline de scintilaţii moderne ca să descoperim apoi că în spatele lor se ascunde o obtuzitate insurmontabilă, insensibilă şi impenetrabilă la elementarul bun-simţ şi la minima logică.

Lăudam acum câteva postări RCS-RDS pentru promptitudinea unui răspuns la o solicitare adresată pe site-ul lor. Revin azi pentru a face, pe jumătate trist, pe jumătate stupefiat, restul fiind plin de nervi, exact contrariul laudei de-atunci. Sun la 0350 400 401 pentru a sesiza faptul că pe Digicablu unele posturi nu se mai prind, deşi poziţia lor în grilă exista: AXN Crime, AXN Sci Fi, TVR Cultural... ok, şi OTV, deşi de dispariţia ăstuia nu mă plâng. Un operator cu care am discutat de dimineaţă mi-a recomandat o ”setare implicită”; am reuşit să găsesc pe echipamentul din dotare această operaţiune drept ”revenire la setările fabricantului”, am activat-o pentru ca să descopăr că din grila de 109 posturi am mai rămas cu doar 94: cele sus menţionate dispărând, de data aceasta, complet, alături de altele la care oricum nu aveam dreptul. Sun, deci, din nou, convins că, în neştiinţa mea, am apăsat pe ceva greşit, am curmat cumva o stare de normalitate şi, drept urmare, sunt pedepsit prin restrângerea ariei televizate. Reuşesc să abordez – după o aşteptare de vreo 5 minute; rezonabilă – o domnişoară operator, îmi declin datele personale şi pe cele de abonat şi solicit lămuriri asupra chestiunii tehnice. Dar nu capăt informaţiile necesare pentru că, abrupt, discuţia se îndreaptă spre un făgaş neprevăzut în momentul în care sunt informat că am o restanţă de plată pentru luna decembrie 2011 (!), în condiţiile în care plata era înregistrată pe lunile ianuarie şi februarie curent. Răspund că plăţile, lună de lună de ceva vreme încoace, le-am făcut la un APT (Automatic Payment Terminal) al BRD (are sediul chiar lângă locul meu de muncă şi îmi este extrem de la-ndemână), pe baza documentelor de plată (factură cu cod de bare) emise şi primite de la RCS-RCD. Deci, de unde restanţa? Bine, încerc eu să o rezolv, luaţi atunci ultima plată făcută (luna trecută, pe la jumătate) şi acoperiţi decembrie ăla restant, ca să închei şi eu, în fine, anul 2011. Mi se răspunde că nu se poate şi că singura soluţie pentru restaurarea şirului necurmat de luni plătite de serviciu de televiziune prin cablu este achitarea la un centru din oraş. Bun - încerc să depăşesc şi momentul ăsta şi revin la ce mă durea iniţial: cum să procedez pentru a-mi recăpăta posturile absente nemotivat din grilă? Moment în care Kafka dă la o parte piatra de pe mormânt, se ridică în capul oaselor şi îmi face prietenos cu mâna: domnişoara îmi comunică că nu-mi poate lua în seamă solicitarea, întrucât sunt... restanţier. Adică un fel de abonat de mâna a doua, un ceva second-hand pe care nu-ţi vine să-l iei de braţ ziua-n amiaza mare, pe strada principală. Mă abţin cu greu, reuşesc să fiu cât mai vituperant posibil fără a folosi nici o înjurătură şi închid destul de neproptocolar discuţia cu domnişoara operator cea atât de nefamiliarizată cu logica. A, să nu uit: către final îmi exprim – evident sarcastic – bucuria că, deşi restanţier – iată! de aproape trei luni - nu am fost deconectat de la fluxul atât de vital al televiunii prin cablu; domnişoara îmi răspunde că da, ar fi trebuit, în mod normal, să fiu deconectat, pentru că am o ”carie” de restanţă în decembrie trecut, din vina nu a altcuiva decât a RCS-RDS.

Evident că o să plătesc şi nenorocita aia de lună decembrie 2011, intrând astfel – în opinia RCS-RDS - în rândul oamenilor cărora le răspunzi la bună ziua şi nu-i tratezi ca pe nişte paria televizofagi, intraţi în sevraj mediatic. La fel de evident este şi că voi sesiza aiureala situaţiei descrisă aici şi altor corespondenţi decât domnişoara operator, pentru că sunt de părere că un absurd atât de perfect şi o lipsă de logică atât de frumos construită trebuie arătate cu degetul, aşa cum merită.

Un comentariu:

  1. Eu cred ca motivul este absurd. AXN SCFI este postul meu preferat si sambata am observat ca nu il mai gasesc..Am cautat pe toate canalele..sotul meu a dat cautare si memorare automata a posturilor..am inrosit telecomanda si tot nu am gasit AXN SCFI..Cred ca RDS l-a scos din grila..Probabil mai sunt cateva dar nu le-am observat lipsa. Aaa..da..si nu suntem restantieri..asa ca..

    RăspundețiȘtergere