sâmbătă, 9 iunie 2012

Votez!

În ciuda faptului că la o populaţie a Râmnicului Vâlcea de aproximativ 90.000 de locuitori (după ultimul recensământ, încă nefinalizat) sunt înregistrate peste 100.000 de persoane cu drept de vot (!!!),

...a prognozei meteo care zice că duminică vor fi ploi şi descărcări electrice
(care, cică, ar ţine oamenii departe de secţiile de votare; dar dacă ar fi fost soare şi frumos oamenii tot n-ar fi dat cu ştampila prin cabine din motiv de grătar, prin răcoare de păduri),

...a programării duminică seara a unui meci ”tare” la Campionatul European de fotbal din Polonia-Ucraina, adică Spania vs. Italia (care oricum mă lasă indiferent întrucât nu compătimesc microbistic cu nici o echipă),

...a (în final) silei pe care toată campania electorală (şi aia legală, şi aia ilegală, dinlăuntrul  termenului de 48 de ore de dinainte de alegeri – locuitorii din Petrişor şi Ostroveni ştiu de ce!) mi-a provocat-o constant în ultimele (prea multe) săptămâni,

Duminică votez!

Pentru cineva şi nu împotriva cuiva,

Pentru că vreau şi nu de teamă,

Pentru că am mai puţin de pierdut şi mai mult de câştigat,

Şi pentru că e singurul gest care, într-adevăr, contează, chiar dacă se întâmplă din patru în patru ani (sau poate tocmai de-aia!).

Şi, până la urmă, vorba unui bun prieten: mai bine să-ţi fie rău, decât să-ţi pară rău!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu