Acum câteva zile,
în Râşnov – 18 km de Braşov, 10 de Poiana Braşov, peste deal de Predeal şi la o
aruncătură de băţ de Bran-Moeciu – s-a ţinut un festival medieval organizat de
Ordinul Cavalerilor Ioaniţi, mai cunoscuţi sub numele de Cavalerii de Malta. Tot
atunci şi tot acolo se desfăşura încă un festival al creaţiilor – carte &
film – ”mistery – thriller”: lansări de cărţi, proiecţii de filme de gen, un
concert al lui Mărgineanu şi altele. Astfel că grija pe care mi-am făcut-o,
intrând în oraş şi îndreptându-mă către zona centrală, că nu voi găsi loc de
parcare era destul de întemeiată.
Oraşul, însă,
avea să mă contrazică: era la fel de liniştit ca într-o zi obişnuită, am găsit
loc să beau o bere fără alcool pe o terasă chiar în centrul oraşului (şi erau
doar două astfel de terase), iar în rest, cu excepţia unor temporare animaţii
la sosirea cavalerilor de Malta sau la sfârşitul/începutul unei proiecţii la
cinematograful situat în marginea pieţei centrale, oraşul dădea impresia de-a
dreptul de nelocuire.
Pentru mine, ca
locuitor al unui oraş în care forfota omenească este oarecum potolită (nicicum,
însă, oprită) de căderea întunericului şi unde numai ploaia – şi doar aceea de
talie diluviană – mai goleşte străzile de oameni, umplându-le, în schimb, până
la refuz de maşini nervoase, liniştea Râşnovului – şi nu doar a lui, mai toate
micile orăşele din Ardeal se comportă aidoma – era complet nenaturală. Mi-au
trecut prin minte fulgurant imaginile propagandei comuniste de pe vremuri care,
dorind să ne înspăimânte cu ce poate face capitalismul, arăta imagini cu oraşe
pustiite de efectele bombei (atunci inventate) cu neutroni (sau ”neuroni”, cum
se mai glumea subversiv), care omora doar oamenii, fără a distruge clădirile.
În acelaşi timp, în liniştea aceea nefirească pentru regăţeanul (pe care încerc
sistematic să-l asasinez) din mine, simţeam cum, puţin câte puţin, încep să
respir.
Pentru că timpul
curge altfel în locurile acelea. Curge, de fapt, normal: doar noi nu suntem
obişnuiţi cu asta şi ne-am atrofiat simţurile în năpădirea timpului de care
avem parte de dimineaţa până dimineaţa următoare. În locurile acelea, oamenii
nu umblă pe străzi ca să umble, ci ca să meargă dintr-un loc în altul. Nu stau
în faţa porţilor din lipsă de ocupaţie, ci sunt pe câte undeva, făcând câte
ceva. Nu contează ce: contează acţiunea – nu leneveala, scopul – nu flendureala.
Turist aici, ai senzaţia de muzeu ceva mai mare, dar nu foarte vizitat.
Am mai avut mai
demult o astfel de experienţă în străinătate, în Austria, când, rătăcit şi
oprit în mijlocul unui orăşel (sau sat – greu de spus pentru că diferenţele nu
există altfel decât la dimensiunea urbană şi umană, nicidecum în ceea ce
priveşte confortul) să întreb vreu trecător de drumul (sau măcar direcţia)
către Viena, a trebuit să renunţ la intenţie după 10 minute în care nu am văzut
nici un om.
Foşgăiala umană
(uneori şi animală, dacă ai ghinionul să dai de vreo haită de câini vagabonzi)
de la noi îţi produce repulsie sau chiar frică de oameni, de locuri publice (adică
antropofobie sau agorafobie, ca să fiu mai ştiinţific); în orăşelele ăstea din
Ardeal, nemaifiind nevoit să te loveşti (şi la propriu şi la figurat) de cei
din jur, îţi recalculezi oarecum dimensiunea exactă, te regăseşti. Toată
forfota adeseori fără scop în care te mişti de obicei pare din perspectiva
pustiului şi încremenirii dintr-un astfel de oraş superfluă. Atunci când te mişti fără teama că
te freci de ţigani nespălaţi, de cerşetori omniprezenţi şi de hoţi de buzunare
din ce în ce mai dibaci, atunci când toate spaţiile şi zonele tale, nu numai
cel intim, ci hăt mai departe, până la cel public, sunt
respectate, realizezi cum, de fapt, ar trebui să trăieşti normal în spaţiul
comun al unei astfel de comunităţi.
Revenind după două zile acasă şi intrând, încă de pe drum, în iureşul de
oameni, maşini animale şi tot mixul de gălăgii invadatoare, atât de specific
unui oraş din Oltenia (fie ea şi de Nord) nu m-am putut abţine să nu mă întreb:
unde naiba e depopularea aia de care tot vorbeşte ultimul recensământ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu