joi, 28 iunie 2012

Liniştea unui oraş din Ardeal

Acum câteva zile, în Râşnov – 18 km de Braşov, 10 de Poiana Braşov, peste deal de Predeal şi la o aruncătură de băţ de Bran-Moeciu – s-a ţinut un festival medieval organizat de Ordinul Cavalerilor Ioaniţi, mai cunoscuţi sub numele de Cavalerii de Malta. Tot atunci şi tot acolo se desfăşura încă un festival al creaţiilor – carte & film – ”mistery – thriller”: lansări de cărţi, proiecţii de filme de gen, un concert al lui Mărgineanu şi altele. Astfel că grija pe care mi-am făcut-o, intrând în oraş şi îndreptându-mă către zona centrală, că nu voi găsi loc de parcare era destul de întemeiată.

Oraşul, însă, avea să mă contrazică: era la fel de liniştit ca într-o zi obişnuită, am găsit loc să beau o bere fără alcool pe o terasă chiar în centrul oraşului (şi erau doar două astfel de terase), iar în rest, cu excepţia unor temporare animaţii la sosirea cavalerilor de Malta sau la sfârşitul/începutul unei proiecţii la cinematograful situat în marginea pieţei centrale, oraşul dădea impresia de-a dreptul de nelocuire.

Pentru mine, ca locuitor al unui oraş în care forfota omenească este oarecum potolită (nicicum, însă, oprită) de căderea întunericului şi unde numai ploaia – şi doar aceea de talie diluviană – mai goleşte străzile de oameni, umplându-le, în schimb, până la refuz de maşini nervoase, liniştea Râşnovului – şi nu doar a lui, mai toate micile orăşele din Ardeal se comportă aidoma – era complet nenaturală. Mi-au trecut prin minte fulgurant imaginile propagandei comuniste de pe vremuri care, dorind să ne înspăimânte cu ce poate face capitalismul, arăta imagini cu oraşe pustiite de efectele bombei (atunci inventate) cu neutroni (sau ”neuroni”, cum se mai glumea subversiv), care omora doar oamenii, fără a distruge clădirile. În acelaşi timp, în liniştea aceea nefirească pentru regăţeanul (pe care încerc sistematic să-l asasinez) din mine, simţeam cum, puţin câte puţin, încep să respir.

Pentru că timpul curge altfel în locurile acelea. Curge, de fapt, normal: doar noi nu suntem obişnuiţi cu asta şi ne-am atrofiat simţurile în năpădirea timpului de care avem parte de dimineaţa până dimineaţa următoare. În locurile acelea, oamenii nu umblă pe străzi ca să umble, ci ca să meargă dintr-un loc în altul. Nu stau în faţa porţilor din lipsă de ocupaţie, ci sunt pe câte undeva, făcând câte ceva. Nu contează ce: contează acţiunea – nu leneveala, scopul – nu flendureala. Turist aici, ai senzaţia de muzeu ceva mai mare, dar nu foarte vizitat.

Am mai avut mai demult o astfel de experienţă în străinătate, în Austria, când, rătăcit şi oprit în mijlocul unui orăşel (sau sat – greu de spus pentru că diferenţele nu există altfel decât la dimensiunea urbană şi umană, nicidecum în ceea ce priveşte confortul) să întreb vreu trecător de drumul (sau măcar direcţia) către Viena, a trebuit să renunţ la intenţie după 10 minute în care nu am văzut nici un om.

Foşgăiala umană (uneori şi animală, dacă ai ghinionul să dai de vreo haită de câini vagabonzi) de la noi îţi produce repulsie sau chiar frică de oameni, de locuri publice (adică antropofobie sau agorafobie, ca să fiu mai ştiinţific); în orăşelele ăstea din Ardeal, nemaifiind nevoit să te loveşti (şi la propriu şi la figurat) de cei din jur, îţi recalculezi oarecum dimensiunea exactă, te regăseşti. Toată forfota adeseori fără scop în care te mişti de obicei pare din perspectiva pustiului şi încremenirii dintr-un astfel de oraş superfluă. Atunci când te mişti fără teama că te freci de ţigani nespălaţi, de cerşetori omniprezenţi şi de hoţi de buzunare din ce în ce mai dibaci, atunci când toate spaţiile şi zonele tale, nu numai cel intim, ci hăt mai departe, până la cel public, sunt respectate, realizezi cum, de fapt, ar trebui să trăieşti normal în spaţiul comun al unei astfel de comunităţi.
Revenind după două zile acasă şi intrând, încă de pe drum, în iureşul de oameni, maşini animale şi tot mixul de gălăgii invadatoare, atât de specific unui oraş din Oltenia (fie ea şi de Nord) nu m-am putut abţine să nu mă întreb: unde naiba e depopularea aia de care tot vorbeşte ultimul recensământ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu