Suspendarea

Traian Băsescu (pe care îl consider, la fel ca pe Ion Iliescu, ca fiind unul din puţinii politicieni pur-sânge post decembrişti – în consecinţă ambii provocându-mi o egală repulsie amestecată cu admiraţie) se află acum în cea mai bună din posturile sale: aceea de bătăuş care nu mai e nevoit să-şi ascundă antipatiile politice în spatele unor ironii muşcătoare sau a unor verbalizări zeflemitoare. Precum un cocoş în ring - pe care stăpânul l-a aţâţat suficient de mult încât să-i zbârlească toate penele şi dintr-o dată îi dă drumul să scoată cu ciocul ochii şi ficaţii adversarului - Traian Băsescu (beneficiind şi de o consultanţă ce-şi cunoaşte bune clientul şi potenţialul acestuia) are acum posibilitatea să se dezlănţuie aşa cum numai el o poate face: vituperant, savuros, inepuizabil, spectaculos.

La asta mai trebuie adăugat şi că românii au o milă şi o solidaritate instinctivă faţă de cel care – chiar duşman fiindu-le – e doborât la pământ de o haită care îi cară cu nemiluita picioare în gură (poate şi pentru că mulţi dintre aceiaşi români s-au aflat în situaţii similare). Suspendarea martirică a lui Traian Băsescu poate fi de natură a şterge, precum un burete, toate părţile rele ale preşedintelui, lăsându-l curat, apretat şi strălucitor în faţa unui popor care încă se mai întreabă moromeţian: ”pe ce te bazezi?”.

Una peste alta, s-ar putea ca după 29 iulie (dacă vor veni suficient de mulţi la Referendum, dacă – luând de bune cele de mai sus – aceştia vor vota împotriva suspendării, dacă turismul electoral nu va avea o pondere întratât de deturnătoare etc.) să fim martorii unei reeditări a momentului din decembrie 2009: dacă Mircea Geoană a fost preşedinte doar o noapte, Crin Antonescu se va putea lăuda că a fost preşedinte pentru aproape trei săptămâni! Şi atât.