Milenii de creştinism (cu influenţele greco-slave ale spaţiului în care acesta s-a dezvoltat), veacurile de despotism, numeroasele ocupaţii străine la care s-au adăugat deceniile de regim comunist au făcut din români o populaţie dependentă permanent de o instanţă superioară, indiferent că e vorba de Dumnezeu, Voievod, Poarta Otomană sau preşedintele sfatului popular. Drept urmare, românii şi-au creat – de voie, de nevoie - relaţii de natură paternă cu mărimile vremii, de la care au aşteptat (şi primit), după caz, mântuire, eliberarea din iobăgie, firman de numire în funcţie sau apartament la bloc.
Statul român de azi, însă, nu-şi mai îndeplineşte funcţia paternă, de ”Tătuc” atotputernic, indiferent ce i s-ar mai cere. Precum orfanii uitaţi prin spitale, românii se simt abandonaţi în faţa preţurilor mereu în creştere la benzină, gaze şi alimente şi a unei birocraţii – pe care tot statul a inventat-o – ce le mănâncă nervii, banii şi timpul. Fără nici o apărare, românii sunt lăsaţi pradă valurilor de taxe şi comisioane bancare absurde, sunt hăituiţi de servicii proaste pe care le reclamă degeaba şi condamnaţi să fie abonaţii aceloraşi monopoluri. Statul nu ne mângâie pe frunte, precum o mamă, când suntem bolnavi, ci ne pune în mână, la internare, lista cu medicamentele pe care să ni le cumpărăm singuri. Asta dacă vrem să ne facem bine. Aidoma unui părinte care bea toată alocaţia copilului la cârciuma din colţ, statul e cel care ne ia din drepturile ce ni se cuvin şi decide cu de la sine putere să le cheltuiască pentru o piscină în curte, deşi nouă ne plouă prin acoperiş. Şi tot statul e la fel ca tatăl care nu plăteşte niciodată o pensie alimentară (a se citi retunarea taxei auto, a TVA-ului etc.) decât dacă îl dai în judecată; şi nici atunci nu poţi fi sigur că o să primeşti ceea ce meriţi.
Am citit descrierea unui psiholog dată sindromului copilului abandonat: ”Sindromul copilului abandonat presupune modificări serioase de dispoziţie, frică, depresie, sunt rezervaţi şi reci, nu se joacă, au faţa tristă, nu au lumină în ochii; au sentimente de culpabilitate, considerând că ei sunt vina şi cauza esenţială a abandonului lor.” Şi încă: ”copiii abandonaţi prezintă aptitudini motorii şi de socializare redusă şi întîrzieri în funcţionarea intelectuală şi logică, dificultăţi de învăţare, citesc greu, prezintă dificultăţi cînd sunt puşi în situaţia de a lua o decizie etc. Pe de altă parte se constată impulsivitate, delincvenţă, comportament agresiv sau anti-social”.
Nu-i aşa că este cea mai fidelă descriere a românilor de azi?
Statul român de azi, însă, nu-şi mai îndeplineşte funcţia paternă, de ”Tătuc” atotputernic, indiferent ce i s-ar mai cere. Precum orfanii uitaţi prin spitale, românii se simt abandonaţi în faţa preţurilor mereu în creştere la benzină, gaze şi alimente şi a unei birocraţii – pe care tot statul a inventat-o – ce le mănâncă nervii, banii şi timpul. Fără nici o apărare, românii sunt lăsaţi pradă valurilor de taxe şi comisioane bancare absurde, sunt hăituiţi de servicii proaste pe care le reclamă degeaba şi condamnaţi să fie abonaţii aceloraşi monopoluri. Statul nu ne mângâie pe frunte, precum o mamă, când suntem bolnavi, ci ne pune în mână, la internare, lista cu medicamentele pe care să ni le cumpărăm singuri. Asta dacă vrem să ne facem bine. Aidoma unui părinte care bea toată alocaţia copilului la cârciuma din colţ, statul e cel care ne ia din drepturile ce ni se cuvin şi decide cu de la sine putere să le cheltuiască pentru o piscină în curte, deşi nouă ne plouă prin acoperiş. Şi tot statul e la fel ca tatăl care nu plăteşte niciodată o pensie alimentară (a se citi retunarea taxei auto, a TVA-ului etc.) decât dacă îl dai în judecată; şi nici atunci nu poţi fi sigur că o să primeşti ceea ce meriţi.
Am citit descrierea unui psiholog dată sindromului copilului abandonat: ”Sindromul copilului abandonat presupune modificări serioase de dispoziţie, frică, depresie, sunt rezervaţi şi reci, nu se joacă, au faţa tristă, nu au lumină în ochii; au sentimente de culpabilitate, considerând că ei sunt vina şi cauza esenţială a abandonului lor.” Şi încă: ”copiii abandonaţi prezintă aptitudini motorii şi de socializare redusă şi întîrzieri în funcţionarea intelectuală şi logică, dificultăţi de învăţare, citesc greu, prezintă dificultăţi cînd sunt puşi în situaţia de a lua o decizie etc. Pe de altă parte se constată impulsivitate, delincvenţă, comportament agresiv sau anti-social”.
Nu-i aşa că este cea mai fidelă descriere a românilor de azi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu