Ne este-n fire să
pervertim tot, să întoarcem pe dos binele şi să-l livrăm mai departe ca rău.
Vorbeam mai demult de cum am pierdut, prin exploatare comercială şi exacerbare
cotidiană, sentimentul de milă, de compasiune. De data asta asta e vorba de
unele din formele de politeţe, de cum ele exprimă orice altceva, dar numai
politeţe nu.
Se spune ”doamna”
sau ”domnu’”, în loc de ”doamnă” sau ”domnule”. Primele variante nu au nimic
de-a face cu respectul: e o acceptare silită a superiorităţii celui căruia i te
adresezi şi de la care, obligatoriu, vrei ceva. Uneori se folosesc precedate de
”Alo!”: ”Alo, doamna!” sau ”Alo, domnu’!” – care e un fel de ultim popas, plin
de draci, înainte de a lua la înjurături femeia sau bărbatul respectiv. În mod
similar, nici ”duduie” aruncat libidinos doamnelor sau domnişoarelor nu are
vreo legătură cu politeţea, ci ţine mai curând de hărţuirea sexuală.
O altă formulă de
falsă politeţe este ”cu tot respectul”: de cele mai multe ori, cel care îşi
începe astfel expunerea punctului de vedere (din nou în faţa cuiva superior -
ierarhic, financiar; de fapt nu superioritatea impresionează aici, ci potenţa,
de orice natură ar fi ea) manifestă orice faţă de preopinentul pe care îl
contrazice, mai puţin respectul de care face atâta caz.
Un caz special îl reprezintă formula ”vă rog!”, care, în funcţie de locul unde este plasată, face o diferenţă uriaşă între o rugăminte politicoasă şi o solicitare imperativă. ”Vă rog circulaţi!” nu este la fel cu ”Circulaţi, vă rog”: în primul caz este un îndemn respectuos, iar în al doilea e o comandă, un ordin, mascate sub o politeţe subţire până la transparenţă; primul degajă înţelegere, al doilea - doar nerăbdare irascibilă.
”Fiţi amabilă”
sau ”fiţi amabil” este, de cele mai multe ori, apelul făcut la adresa cuiva de
la care tocmai amabilitate nu aştepţi să primeşti: rudă de gradul întâi cu
”alo, doamna!” sau ”alo, domnu’!”, este mai degrabă o cerere scrâşnită şi nu o rugăminte cum ar părea la citire.
De unde vin toate
deformările acestea? Se poate discuta mult la temă: prigoana ”tovărăşiei” din
primii ani ai comunismului împotriva ”domnilor” şi ”doamnelor”, exponenţi -
nu-i aşa? – ai burghezo-moşierimii, invidia (şi mai ales ciuda!) ”tovarăşului” muncitor
pe ”domnul” doctor sau pe ”doamna” profesoară (prelungite post-decembrist de
”moarte intelectualilor!” al mineriadei din iunie 1990), dispreţul şmecherului,
descurcăreţului şi învârtitului din zilele noastre faţă de cineva care are
câteva clase deasupra, sau ura sinceră a omului obişnuit faţă de toţi
exponenţii unui stat birocratizat până la ultima ştampilă.
Corolar la toate exemplele
de mai-nainte: o replică strigată de un cetăţean nervos pe peronul gării din
Râmnicu Vâlcea către cineva care tocmai se îndepărta în personalul de Podul
Olt: ”Şi ce te interesează asta pe dumneavoastră?” Q.e.d.
Thanks for this informative post , keep Sharing like this !
RăspundețiȘtergere