joi, 2 august 2012

Falsa politeţe

Ne este-n fire să pervertim tot, să întoarcem pe dos binele şi să-l livrăm mai departe ca rău. Vorbeam mai demult de cum am pierdut, prin exploatare comercială şi exacerbare cotidiană, sentimentul de milă, de compasiune. De data asta asta e vorba de unele din formele de politeţe, de cum ele exprimă orice altceva, dar numai politeţe nu.

Se spune ”doamna” sau ”domnu’”, în loc de ”doamnă” sau ”domnule”. Primele variante nu au nimic de-a face cu respectul: e o acceptare silită a superiorităţii celui căruia i te adresezi şi de la care, obligatoriu, vrei ceva. Uneori se folosesc precedate de ”Alo!”: ”Alo, doamna!” sau ”Alo, domnu’!” – care e un fel de ultim popas, plin de draci, înainte de a lua la înjurături femeia sau bărbatul respectiv. În mod similar, nici ”duduie” aruncat libidinos doamnelor sau domnişoarelor nu are vreo legătură cu politeţea, ci ţine mai curând de hărţuirea sexuală.

O altă formulă de falsă politeţe este ”cu tot respectul”: de cele mai multe ori, cel care îşi începe astfel expunerea punctului de vedere (din nou în faţa cuiva superior - ierarhic, financiar; de fapt nu superioritatea impresionează aici, ci potenţa, de orice natură ar fi ea) manifestă orice faţă de preopinentul pe care îl contrazice, mai puţin respectul de care face atâta caz.

Un caz special îl reprezintă formula ”vă rog!”, care, în funcţie de locul unde este plasată, face o diferenţă uriaşă între o rugăminte politicoasă şi o solicitare imperativă. ”Vă rog circulaţi!” nu este la fel cu ”Circulaţi, vă rog”: în primul caz este un îndemn respectuos, iar în al doilea e o comandă, un ordin, mascate sub o politeţe subţire până la transparenţă; primul degajă înţelegere, al doilea -  doar nerăbdare irascibilă.

”Fiţi amabilă” sau ”fiţi amabil” este, de cele mai multe ori, apelul făcut la adresa cuiva de la care tocmai amabilitate nu aştepţi să primeşti: rudă de gradul întâi cu ”alo, doamna!” sau ”alo, domnu’!”, este mai degrabă o cerere scrâşnită şi nu o rugăminte cum ar părea la citire.

De unde vin toate deformările acestea? Se poate discuta mult la temă: prigoana ”tovărăşiei” din primii ani ai comunismului împotriva ”domnilor” şi ”doamnelor”, exponenţi - nu-i aşa? – ai burghezo-moşierimii, invidia (şi mai ales ciuda!) ”tovarăşului” muncitor pe ”domnul” doctor sau pe ”doamna” profesoară (prelungite post-decembrist de ”moarte intelectualilor!” al mineriadei din iunie 1990), dispreţul şmecherului, descurcăreţului şi învârtitului din zilele noastre faţă de cineva care are câteva clase deasupra, sau ura sinceră a omului obişnuit faţă de toţi exponenţii unui stat birocratizat până la ultima ştampilă.

Corolar la toate exemplele de mai-nainte: o replică strigată de un cetăţean nervos pe peronul gării din Râmnicu Vâlcea către cineva care tocmai se îndepărta în personalul de Podul Olt: ”Şi ce te interesează asta pe dumneavoastră?” Q.e.d.

Un comentariu: