Antidot

Atunci când vreau să mă mai curăţ de mizeria omenească (vezi spre exemplu şi postarea de mai-nainte), cel mai potrivit antidot este să mă uit la animale. E o lume care se mişcă sub imperiul logicii, a strictei necesităţi, a firescului, a unui fel de bun-simţ: animalele nu-şi abandonează copiii, nu simt plăcere provocând durere altor animale, de aceeaşi specie sau de specii diferite, şi mănâncă doar cât şi când au nevoie.

Sunt norocos că nu trebuie mereu să caut pe Animal Planet pentru asta: am acasă, în curte, propria planetă a animalelor. Am stat ieri după-amiază câteva minute bune uitându-mă la Scumpi (iepuroaica botezată aşa de fiica mea) şi la cei 5 pui ai săi, în vârstă de puţin peste o lună: mi-am golit mintea de tot, umplându-mi-o cu naturaleţea celor şase mogâldeţe pufoase şi liniştindu-mă, puţin câte puţin. Şi am filmat asta:

Iar ziua următoare mi-am început-o cu imaginea pisicii Duci care îşi ”alimenta” cei trei pisoi pe podeaua bucătăriei - acelaşi efect binefăcător!