Îmi imaginez cum în fiecare an, de prin luna octombrie, probabil – dacă nu chiar mai devreme – poporul chinez de-de-toate-producător intră în stare de alertă. Se apropie Crăciunul, o sărbătoare importantă care se ţine la mii de kilometri de ţara lui de către nişte oameni care se închină la alţi dumnezei decât ai săi, marcând naşterea unui personaj care îi este complet străin. Dar a cărei sărbătorire este posibilă – cu fastul şi strălucirea şi luminiţele atât de cunoscute – datorită lor, chinezilor. Depozitele din întreaga lume încep să se umple cu ghirlande, lanţuri luminoase, îngeraşi, Moşi Crăciuni, stele, cruci fosforescente sau cu leduri multicolore, mii de feluri de globuri, scene ale Naşterii Domnului, coli de ambalat cadouri, fundiţe, felicitări cu Merry Christmas şi brazi artificiali. În fabrica lui, ce umple lumea cu produse ”Made in China”, muncitorul chinez - care sărbătoreşte cu neclintire, după toate datinile, Anul Nou Chinezesc în februarie, Festivalul Qing Ming în aprilie, pe cel Duan Wu în iunie şi toamna Festivalul Chong Yang – este cel care aşează zilnic, cu delicateţea specifică spiritualităţii sale, figurina pruncului Iisus în ieslea de plastic şi desenează aripioare diafane îngeraşilor - despre care nu are habar ce reprezintă – de pe mii de globuri de sticlă. În alte perioade ale anului, chinezul de-de-toate-producător furnizează cu la fel de mare efervescenţă obiecte tradiţionale sau suveniruri şi pentru alte mari sărbători din lumea asta, prea mică pentru el, cum ar fi Ramadamul musulman, Hanukkah evreiască, Thanksgivingul american sau internaţionalizatul Sfânt Valentin.
O trecere prin depozitele cu vânzare de la marginea Bucureştiului dă adevărata dimensiune a capacităţii de muncă a chinezilor şi a adaptabilităţii acestora. Ei fac orice, pentru oricine este dispus să cumpere, de oriunde ar fi el. Printr-un marketing pe care îl bănuiesc vechi de câteva mii de ani, ei văd ce lipseşte şi produc pentru a umple golul. Cea mai mare parte din suvenirurile ”româneşti” (e drept: din categoria kitsch) aflate în vânzare pe la diferite magazine cu specific din ţară sunt de producţie asiatică: după ce câţiva ani s-au limitat la ”promovarea” simbolurilor ”consacrate” ale României (Dracula şi Castelul Bran), în ultima perioadă se poate observa o adevarată specializare pe regiuni. Plachete sau tablouri sau căni imprimate sau brelocuri cu Mânăstirea Neamţ, Castelul Huniazilor, Mânăstirea Curtea de Argeş sau cea de la Cozia, Turnul Chindiei, Castelul Peleş (ăsta chiar nu le-a ieşit!) sau Casa Poporului, sticle cu etichete metalice pe care scrie ”Ţuică de prune”, butoaie ”tradiţionale” din lemn de dud şi multe altele au suplimentat productia iniţială.
Chinezul produce pe o scală globalizatoare. Chinezul care lucrează în fabrica de-de-toate-producătoare este cel pentru care ”satul global” chiar există: după ce aprinde o lanternă la festivalul ce încheie sărbătorile anului nou chinezesc, el se pregăteşte pentru o nouă zi de lucru în care are de făcut ouă încondeiate şi iepuraşi pufoşi pentru o sarbătoare pe care nişte milioane de oameni din altă parte a lumii în care trăieşte o numesc, numai ei ştiu de ce, Paşte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu