luni, 30 ianuarie 2012

Tragismul unui prim-ministru

Emil Boc a fost, până în decembrie 2008, un bun primar al Clujului. La jumătatea acelui an, după un mandat de patru ani apreciat de clujeni, câştiga din primul tur de scutin pentru a doua oară această funcţie. Ca orice ardelean, s-a dovedit un bun şi chibzuit administrator, punând la bătaie simţul măsurii şi puterea cuvântului dat.

Dar toată cariera de gospodar a mărunţelului politician născut în Răchiţele s-a încheiat brusc aproape de finele lui 2008, când a format la Bucureşti primul Guvern Boc.

Timp de trei ani, scena politică românească a fost martoră la inadecvarea transilvăneanului Emil Boc la matrapazlâcurile politice dâmboviţene. Emil Boc nu s-a schimbat la trecerea Carpaţilor şi la mutarea spre Sud cu aproape 400 de kilometri, ceea ce, din punct de vedere politic, i-a fost fatal. El a continuat să se poarte la Bucureşti precum la poalele Feleacului: respectând ierarhia, contând pe sprijinul colegilor din Guvern, crezând în puterea exemplului personal şi respectând cuvântul dat. Dar practicile acestea nu au nimic comun cu politica de Capitală. Aşa că primul ministru Boc s-a transformat treptat într-o marionetă a preşedintelui Traian Băsescu (pe care Emil Boc nu-l va contrazice niciodată, fiindu-i superior ierarhic), a ajuns să lucreze alături de miniştri care nu-i dau lui socoteală (urmând direct fie comandamentelor Cotroceniului, fie pe cele dictate de propriile interese de afaceri, fie pe cele ale UDMR-ului), s-a umplut de ridicol tăind lemne cu toporul, cosind prin fâneaţă, dând cu lopata la zăpadă sau împărţind ceai tiriştilor blocaţi de ninsorile din ultimele zile şi a reuşit, de-a lungul celor trei ani de guvernare, să se contrazică complet în declaraţiile date, convins că fiecare dintre ele este perfect adevărată.

Precum soldatul japonez descoperit în 1972 în Guam şi care încă nu aflase de încheierea celui de-al doilea război mondial pentru că nu i-o spuseseră comandanţii săi, nici Emil Boc nu va renunţa la poziţia pentru care a părăsit Clujul decât când i-o va cere cel care l-a adus la Bucureşti. Până atunci însă, el va rămâne în fruntea unui guvern pe care nu-l mai conduce de mult, va continua să târguiască ca la piaţă sprijinul politic cu nişte maghiari faţă de care probabil că este – ca orice ardelean român get-beget – complet reticent şi va anunţa luarea unor măsuri despre care, indiferent cât rău vor produce ele românilor, este convins că sunt cele mai bune.

Emil Boc este un personaj tragic, actorul principal într-o piesă în care nu a înţeles niciodată rolul pe care îl interpretează, pusă în scenă de un regizor care nu are habar de dramaturgie şi având drept parteneri de scenă oameni care nu-l respectă. Din păcate pentru noi toţi, tragismul rolului său s-a transferat complet în tragedia pe care o trăieşte o ţară întreagă de trei ani încoace.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu