Nevoia de gri

Societăţii noastre tare îi mai lipseşte griul, ca etapă intermediară, ca trecere lentă între negru şi alb, ca stare definită prin mai mult de un singur cuvânt. Negrul e ”negru”, albul e doar ”alb”, pe când griul... griul poate fi ” deschis”, ” închis”, ”de zăpadă la sfârşit de februarie”, ”de cer întărâtat de furtună”, ”mai albicios”, ”întunecos”, ”înnegurat” sau ”de ceaţă deasă”. Griul e o zonă de confort, e neutralitatea (adică nici aşa, nici altfel), e o ”piua” între urmărit şi urmăritor, un ”no man’s land” în care foştii combatanţi se mai salută, iar ex-iubiţii nu se scuipă unul pe altul. Griul e simpatia şi antipatia, amiciţia şi inamiciţia, indiferenţa şi compasiunea, politeţea şi ireverenţa, dispreţul şi înţelegerea şi multe alte sentimente călduţe sau răcoroase ce pot ocupa lungul drum dintre arsura iubirii şi îngheţul urii.

Dar noi nu... noi lucrăm strict în alb şi negru, fără spaţiu, fără tranziţie, fără etape, pe care le-am incendiat cu pofta unui piroman. Două partide politice care nu mai formează aceiaşi alianţă nu pot acţiona, ulterior despărţirii, subsumat vreunui ”gentlemen’s agreement”; nu, ele trebuie, din a doua secundă a divorţului, să se urască vehement, să se împroaşte temeinic cu fecale şi să-şi plaseze, discret sau la vedere, coate în stomac cu fiecare ocazie. Doi colegi din acelaşi partid au încetat orice colegialitate imediat ce culoarea carnetului de partid al unuia dă semne de schimbare: perioada cât au fost împreună e catalogată drept ”rătăcire”, ”minciună” sau ”îndurarea unei dictaturi” (!)... iar starea actuală – cu libertatea opiniei reorientate, a bălăcărelii cu voie de la ”centru” şi a înjurăturii cu citate din Statutul partidului - se apropie de Nirvana. Un ziarist care a militat fanatic, frenetic şi fascizant la curtea unui politician se răsuceşte senin cu dosu-n faţă şi scuipă veninos unde a pupat, trage şuturi unde a mângâiat şi înjură copios ce a lăudat sincer mai devreme. Un director de instituţie e dat afară fără echivoc la schimbarea regimului, fără că noilor înlocuitori să le treacă prin minte măcar o secundă că omul ăla o fi învăţat ceva util cât a fost şef şi că se poate profita de experienţa sa; adică, ok, nu mai e director, că e alt partid la putere, dar hai să-i dăm şi altceva în afară de postul de fochist la centrala termică sau de paznic la intrarea din spate a instituţiei!

Ne tare lipseşte – alături de multe altele – griul. Până când îl vom dobândi şi învăţa să-l utilizăm, în loc să evoluăm cu eleganţa şi rafinamentul unei sinusoide, ne vom mişca haotic pe o linie frântă precum electrocardiograma unui infarct.